– 

Povara

Doi călugări se întorceau seara la mănăstire. Plouase și erau bălți peste tot pe marginea drumului. Într-un loc o tânără femeie nu putea trece din cauza apei. Cel mai în vârstă dintre călugări a luat-o în spate și a trecut-o drumul, apoi și-a continuat drumul la mănăstire.

Seara, călugărul mai tânăr a venit la el și i-a spus: „Noi, fiind călugări, nu putem atinge o femeie.”

Iar călugărul bătrân i-a răspuns: „Așa este frate.”

Atunci călugărul cel tânăr întrebă iar: „Dar atunci cum de ai luat în spate acea femeie?”

Călugărul bătrân zâmbi și îi spune: „Eu am lăsat-o la marginea drumului, dar tu încă o cari cu tine.”

Cealaltă parte

Într-o zi un tânăr călugăr budist aflat în călătorie ajunge pe marginea unui râu mare. Uitându-se la obstacolul cel mare din fața sa, s-a tot gândit cum să facă să-l depășească. Tocmai când era gata să renunțe la călătoria sa, a văzut pe partea cealaltă a râului un mare învățător. Tânărul călugăr atunci strigă la învățător: „O, tu, înțeleptule, poți să-mi spui cum să ajung pe partea cealaltă a râului?”

Învățătorul se gândește câteva momente și strigă înapoi: „Fiul meu, dar te afli deja pe cealaltă parte.”

Atârnând în prăpastie

Într-o zi, mergând prin sălbăticie, un om a întâlnit un tigru fioros. Omul a luat-o la fugă, dar a ajuns la marginea unei prăpastii. În disperare, omul a început să coboare pe o viță și a rămas atârnat peste o râpă.

Cum stătea atârnat acolo, au apărut doi șoricei dintr-o gaură și au început să roadă la vița de care era prins.

Dintr-o dată, omul a observat pe viță o căpșună sălbatică. A rupt-o și a dus-o în gură. Era incredibil de delicioasă!

Bine și rău

Când Bankei ținea seminariile sale de meditație, se adunau ucenici din toate părțile Japoniei pentru a participa. În timpul unei astfel de adunări, un ucenic a fost prins furând. Incidentul i-a fost adus la cunoștință lui Bankei, solicitându-i-se ca vinovatul să fie dat afară. Bankei a ignorat cazul.

Mai târziu, același ucenic a fost prins iar furând și Bankei iar a ignorat cazul. Asta i-a înfuriat pe mulți ucenici, care au formulat o cerere ca hoțul să fie dat afară, altfel vor pleca ei.

Când Bankei a citit cererea, i-a chemat pe toți înaintea lui. „Voi toți sunteți frați înțelepți”, le-a spus. „Voi știți ce e bine și ce e rău. Deci puteți pleca și altundeva să studiați dacă vreți, dar acest sărman frate nici nu știe să diferențieze binele de rău. Cine îl va învăța dacă eu îl dau afară? Îl voi ține aici chiar dacă veți pleca cu toții.”

Fața fratelui care furase s-a umplut de lacrimi. Întreaga dorință de a fura îi dispăruse.

Mintea – cum oprim mintea?

Un miriapod trecea pe o carare, cu cele 100 de picioare ale sale miscandu-se intr-o sincronizare perfecta. O broasca raioasa l-a privit minunandu-se:

– Cum reusesti sa iti coordonezi atat de bine picioarele? Pe care dintre ele il misti primul?

Miriapodul s-a oprit sa se gandeasca si de atunci nu a mai stiut cum sa mearga.

Arcul

Acțiunea adecvată este mereu superioară inacțiunii. Acționează adecvat si nu te mai plânge fără rost!

Acceptarea (vieții, greutăților, provocărilor, realității) este primul pas in procesul de creștere spirituală, de transformare interioarâ.

Tot ceea ce numim „greutăți” reprezintă o parte din procesul de atingere a scopului nostru.

♧ Un discipolul își întreabă maestrul:

– De ce există greutăți care ne împiedică să ne atingem scopul și ne abat de la calea pe care am ales-o?

– Ceea ce tu numești „greutăți” – i-a răspuns maestrul – reprezintă de fapt o parte a scopului tău. Încetează să reziști. Imaginează-ți că tragi cu arcul. Ținta este departe și nu se vede, fiindcă pe pământ s-a lăsat o ceață groasă. Oare te vei lupta cu ceața? Nu. Ci vei aștepta să sufle vântul și s-o destrame. Acum ținta se vede, dar vântul schimbă felul în care zboară săgeata. Oare te vei lupta cu vântul? Nu. Ci pur și simplu vei ține seama de direcția și felul în care suflă și vei trage sub un alt unghi. Arcul tău este greu și nu ai putere să întinzi coarda. Oare te vei lupta cu arcul? Nu. Ci îți vei antrena mușchii, și de fiecare dată vei avea tot mai mult succes.

– Dar există oameni care trag din arcuri ușoare și flexibile pe vreme senină și fără vânt – a spus supărat discipolul. De ce doar eu am de înfruntat atâtea piedici? Nu cumva cineva mi se împotrivește dinadins?

– Nu te uita niciodată la alții – a zâmbit maestrul. Fiecare are arcul său, ținta sa și trage la vremea sa. Scopurile sunt însă diferite: unul vrea să tragă cât mai precis, altul să învețe să tragă.

Maestrul, coborând glasul, s-a aplecat către ucenic:

– Și o să-ți mai descopăr o taină înfricoșătoare, băiatul meu. Ceața nu se lasă pe pământ ca să nu te lase pe tine să tragi, și vântul nu suflă ca să abată săgeata ta, și arcul nu este greu de încordat ca să te simți tu slab. Toate acestea există de sine stătător. Tu ești cel care ai decis că în condițiile date vei putea nimeri ținta. Așadar, ori încetează să te mai plângi de greutăți și învață să tragi cu măiestrie, ori smereşte-ți trufia și alege o țintă accesibilă!

Sursa povestire: Konstantin V. Zorin

Libertatea femeii

Un imparat a prins un tanar supus care vana pe domeniul lui. L-a aruncat in temnita si ia spus ca-l va elibera daca va raspunde la intrebarea: Ce vrea de fapt femeia?

 Tanarul si-a chemat si a intrebat mama, sora, verisoara, vecina, dar nici una n-a putut sa dea un raspuns corect. In fine a chemat si o vrajitoare batrana si urata. Aceasta i-a promis ca-i spune raspunsul corect cu conditia ca dupa ce va fi eliberat o va lua de sotie.

 Neavand alta solutie tanarul a acceptat. Raspunsul dezvaluit de vrajitoare a fost: Femeia, de fapt, doreste sa fie stapana propriei vieti ! Imparatul l-a eliberat imediat.

 A urmat nunta si noaptea nuntii. Insa nu mica i-a fost mirarea cand in pat a gasit o fata tanara si deosebit de frumoasa care i-a spus:

– Pentru ca te-ai tinut de cuvant jumatate de zi voi fi batrana si urata iar calalata jumatate voi fi ca acum. Urmeaza ca tu sa alegi in care jumatate de zi sa fiu tanara si in care sa fiu batrana. 

Tanarul cazu pe ganduri: sa rada toti de el vazandu-l cu o batrana si urata iar noaptea sa petreaca cele mai placute clipe alaturi de o tanara fermecatoare sau sa se plimbe pe ziua cu cea mai frumoasa fata printre oameni iar noaptea….

In cele din urma tanarul i-a spus sa aleaga ea cum crede ca e mai bine. Imediat a venit si raspunsul:

– Voi fi tot timpul tanara si frumoasa pentru ca am gasit barbatul care mi-a dat libertatea de a fi stapana pe propria viata.  

DARUL

,,Lângă Tokio trăia un vestit războinic samurai, care a decis să-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune că în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.

Într-o după-amiază, un luptător – cunoscut pentru lipsa lui de scrupule – a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, aştepta până când adversarul făcea prima mişcare şi apoi contraataca foarte repede.

Tânărul luptător nu pierduse încă nicio luptă. Auzind de reputaţia samuraiului, a decis să-l învingă pentru a-şi mări faima.

Toţi studenţii erau împotriva luptei, dar bătrânul samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toţi în piaţa din centrul oraşului, iar tânărul a început să-l insulte pe samurai. A aruncat câteva pietre în direcţia lui, l-a scuipat în faţă, l-a insultat, i-a insultat până şi pe strămoşii săi.

Timp de câteva ore, a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătrânul rămânea impasibil. La sfârşitul după-amiezii, simţindu-se obosit şi umilit, războinicul a abandonat lupta şi a plecat.

Decepţionaţi de faptul că Ghidul spiritual primise atât de multe insulte şi provocări, studenţii l-au întrebat:

– Cum ai putut răbda atât de multă umilinţă? De ce nu ţi-ai folosit spada, chiar dacă ştiai că ai fi pierdut, în loc să-ţi expui laşitatea în faţa tuturor?

– Dacă cineva vine la tine cu un dar şi tu nu îl primeşti, cui aparţine darul? întrebă samuraiul.

 – Celui care ţi l-a oferit, replică unul dintre discipoli.

 – La fel şi cu orice mânie, insultă sau invidie, spuse bătrânul samurai. Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui care le-a purtat.”

Lupta cu tine

“Într-o zi, un tânăr a urcat pe munte unde a întălnit o pustnică care medita în tăcere și a întrebat-o:

– Ce faci aici în pustietate singură?

La care ea a răspuns:

– Muncesc. Am mult de muncă.

– Cum poți avea atât de muncă? Văd că nu faci nimic pe aici …

Femeia îl privi și îi răspunse:

-Trebuie să antrenez doi șoimi și doi vulturi, să liniștesc doi iepuri, să disciplinez un șarpe, să motivez un măgar și să îmblânzesc un leu.

– Și unde sunt toate animalele de care îmi vorbești căci nu le văd?

-Sunt înăuntrul meu, a răspuns femeia.

Șoimii se aruncă peste tot ce mi se arată, bine sau rău, trebuie să-i antrenez să vadă numai lucruri bune. Ei sunt ochii mei.

Cei doi vulturi cu ghearele lor rănesc și distrug tot ce ating, trebuie să îi învăț să nu rănească. Ei sunt mâinile mele.

Iepurii vor să meargă unde își doresc și nu vor să se confrunte cu situații dificile, trebuie să îi învăț să fie liniștiți, chiar dacă există suferință sau poticnire. Sunt picioarele mele.

Măgarul este întotdeauna obosit, încăpățânat, nu vrea să-și poarte sarcina de multe ori. Este corpul meu.

Cel mai dificil de îmblânzit este șarpele. Deși este închis într-o cușcă, este întotdeauna gata să muște și să otrăvească pe oricine din apropiere. Trebuie să îl disciplinez cel mai mult. Este limba mea.

Am și un leu. Oh…cât de mândru, degeaba crede că este regele. Trebuie să-l îmblânzesc. Este Ego-ul meu.

– Cum vezi, prietene, am mult de lucru !”

Cum lucreaza demonul

Cand diavolul a vazut un aspirant intrand in casa unui maestru, el a hotarat sa faca tot ce-i statea in puteri pentru a-l convinge sa renunte la cautarea adevarului.

De aceea, el l-a supus pe bietul om tuturor tentatiilor posibile: pasiune, bogatie, faima, putere, prestigiu. Dar cautatorul nu era deloc lipsit de experienta in chestiunile spirituale, asa ca a evitat cu usurinta toate tentatiile. Aspiratia lui catre spiritualitate era intr-adevar foarte mare.

Cand a ajuns in prezenta Maestrului, el a ramas socat sa-l vada pe acesta stand pe un scaun inalt, cu discipolii la picioarele sale. “Cu siguranta, acestui om ii lipseste umilinta”, s-a gandit el.

A observat apoi si alte lucruri in legatura cu maestrul care nu i-au fost pe plac. De pilda, acesta nu parea deloc sa-l bage in seama (“banuiesc ca e din cauza ca nu ma lingusesc in fata lui, cum fac ceilalti”). Nu-i placeau nici hainele pe care le purta Maestrul, ca sa nu mai vorbim de felul sau de a rosti cuvintele, oarecum emfatic. Pe scurt, a tras concluzia ca nu a ajuns unde trebuia si ca trebuie sa-si continue cautarea in alta parte.

Pe cand se indrepta spre iesire, Maestrul – care il vazuse pe diavol intr-un colt al camerei – a spus:

– Nu ar fi trebuit sa-ti faci probleme, Satana! Stii foarte bine ca ti-a apartinut inca de la bun inceput.

Aceasta este soarta acelora care, in cautarea lui Dumnezeu, sunt dispusi sa renunte la orice, mai putin la prejudecatile lor referitoare la felul in care a

Povestea inimii

“Într-o zi, un înţelept din India puse următoarea întrebare discipolilor săi:

– De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?

– Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

– Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lânga tine? înrebă din nou înţeleptul

– Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.  

Maestrul întrebă din nou:

– Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?

Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:

– Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevarul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai suparaţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.

Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor,suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

În final, înţeleptul concluzionă, zicând:

– Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.”

“În pântecele mamei erau doi copii. Unul l-a întrebat pe celălalt:

– “Crezi în viață după naștere?

Celălalt a răspuns: -“De ce? Desigur! Trebuie să fie ceva după naștere. Poate că suntem aici ca să ne pregătim pentru ceea ce vom fi mai târziu.”

– “Prostii!”, a spus primul. “Nu există viață după naștere. Ce fel de viață ar fi asta?”

Al doilea a supus: – “Nu știu, dar va fi mai multă lumină decât aici. Poate ne vom plimba cu picioarele și vom mânca cu gura noastră. Poate că vom avea alte simțuri pe care nu le putem înțelege acum.”

Primul a răspuns: – “Asta e absurd. Mersul pe jos e imposibil. Și să mâncăm cu gurile noastre? E ridicol! Cordonul ombilical ne alimentează cu hrană și cu tot ce ne trebuie. Iar cordonul ombilical e atât de scurt, nu am putea pleca de aici. Deci, viața după naștere este exclusă, logic.”

Al doilea a insistat: – “Ei bine, totuși eu cred că este ceva și poate că este diferit decât este aici. Poate că nu vom mai avea nevoie de acest cordon fizic.”

Primul a răspuns: –  “Prostii. Și mai mult, dacă există viață, atunci de ce nu s-a mai întors nimeni de acolo? Nașterea este sfârșitul vieții, iar în după-naștere nu există decât întuneric, liniște și uitare. Nu ne duce nicăieri.

– “Ei bine, nu știu,”, a spus al doilea, “Dar cu siguranță ne vom întâlni cu Mama și ea va avea grijă de noi.”

Primul a răspuns: – “Mama? Tu chiar crezi în Mama? Asta e de râs. Ai văzut-o vreodată? Dacă Mama există, atunci unde este ea acum?”

Al doilea a spus: – “Ea este peste tot în jurul nostru. Suntem înconjurați de ea. Noi suntem de la ea. Fără ea, lumea asta nu ar fi și nu ar fi putut exista.

A spus primul: – “Păi nu o văd, deci este logic că nu există.”

Dar al doilea a răspuns: – “Uneori, când ești în tăcere și te concentrezi și asculți, îi poți percepe prezența și îi poți auzi vocea iubitoare venind de sus.”

Curge precum un rau

Aceasta este povestea unui discipol care practica artele marțiale aflat sub tutela unui mare maestru. Într-o zi, maestrul se uita cum acesta se antrena în curte și a observat cum prezența celorlați studenți interfera cu încercările discipolului de a-și găsi tehnica perfectă. Maestrul putea simți frustrarea discipolului așa că a mers lângă el și l-a bătut pe umăr.

”Care este problema?”

”Nu știu”, a spus studentul mirat. ”Oricât de mult aș încerca, nu reușesc să execut mișcările corect”.

”Înainte de a controla tehnica, trebuie să înțelegi armonia. Vino, îți voi explica”.

Au mers amândoi într-o pădure până ce au ajuns la un pârâu. Maestrul a stat acolo nemișcat câteva momente apoi a spus.

”Uită-te la pârâu. Sunt mult pietre în calea sa. Ți se pare că e frustrat? El pur și simplu curge și merge mai departe! Fii ca apa, curgi și atunci vei ști ce este armonia”.

Discipolul a urmat sfatul maestrului și în curând abia dacă îi mai observa pe studenții din jurul lui. Nimic nu putea sta în calea sa de a executa mișcările perfecte.

Ingerii pazitori

Ea (omul) plange:

Ingerul:

• de ce plange? Ai indeplinit toate dorintele ei?intreaba al doilea inger
• Da!
• Pisica care se imbolnavea mereu si se plangea ca costa multi bani!
• Traverseaza curcubeul
• Iubitul care o facea mereu sa planga si in fiecare seara spunea ca nu mai suporta?
• A plecat
• Jobul unde seful o cicalea si era deprimata ca nu e apreciata!
• S a inchis postul ei
• Deci ai rezolvat tot!
• Daaa
• Atunci dc plange?

Atasamentul

Intr-o noapte rece, un miliardar a întâlnit un biet bătrân, afară și l-a întrebat: „Nu simți că este frig afară și nu porți niciun palton”? Bătrânul a răspuns: „Nu am, dar m-am obișnuit cu asta”. Miliardarul i-a răspuns: „Așteaptă-mă! Am să intru acum în casa mea și am să-ți aduc unul.” Bietul bătrân a fost atât de fericit și a spus că îl va aștepta. Miliardarul a intrat în casă și l-a uitat pe bătrân.

Dimineața, și-a amintit de acel biet bătrân, și a ieșit să-l caute, dar l-a găsit mort din cauza frigului. Bătrânul a lăsat însă o notiţă: „Când nu aveam haine calde, am avut puterea de a lupta cu timpul rece, pentru că eram obișnuit cu asta, dar când mi-ai promis că mă vei ajuta, m-am atașat de promisiunea ta și asta mi-a luat puterea de a rezista.”

MORALA: Nu promite nimic, nici măcar dragoste, dacă nu-ți poți păstra promisiunea. S-ar putea să nu însemne nimic pentru tine, dar ar putea însemna totul pentru altcineva!

Mintea si cum poti sa o induci in eroare si manipula

2 camile si un om in desert. Au oprit pentru a innopta dar nu avea decat o funie. Leaga o camila si se preface ca o leaga de picior si pe a doua camila. 

A doua zi porneste.Dezleaga prima camila si uita sa dezlege a doua camila si a doua camila nu porneste. . S a intors si s a prefacut ca a dezlegat si a doua camila. Dupa ce a mimat ca o desface de sfoara invizibila, camila a pornit la drum. 

Morala: totul este in mintea ta

Dummnezeu este in suflet

Shiva templul lui dzeu e in suflet- totul, cunoasterea este in noi

Un om a facut templu pt shiva dar a visat va shiva va merge la alt om. 

A doua zi s a dus la om si l a intrebat dc a venit shiva la el. Unde este templul. Omul i a spus ca templul este in inima lui

Poveste despre posesiune. Iubirea nu este o posesiune. 

Era o femeie in iad. A rugat ingerul sa o scoata de acolo ca a dAt de pomana o ceapa, a facut o fapta buna. Ingerul ii da o sansa si apare ceapa. DAr ceilalti demoni se prind de ea. 

“E ceapa mea!”

In momentul acela a cazut din nou in iad

Despre iubire

odata o insula unde traiau toate sentimentele umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea, Iubirea si altele.

Intr-o zi sentimentele au aflat ca insula se va scufunda in curand, asa ca si-au pregatit navele si au plecat. Doar Iubirea a ramas pana in ultimul moment. Cand insula a inceput sa se scufunde, Iubirea a hotarat sa ceara ajutor.

Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca luxoasa si Iubirea i-a zis:

-Bogatie, ma poti lua cu tine?

-Nu te pot lua, caci am mult aur si argint in barca mea si nu mai am loc pentru tine.

Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:

-Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?

-Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea intina nava.

Iubirea a rugat mai apoi Tristetea, care trecea pe langa ea:

-Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!

-Oh, Iubire, sunt atat de trista incat simt nevoia sa stau singura…

Chiar si Buna Dispozitie a trecut pe langa Iubire, dar era atat de multumita incat nu a auzit ca o striga.

Dintr-o data o voce a strigat:

-Vino, Iubire, te iau cu mine!

Era un batran cel care vorbise. Iubirea s-a simtit atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat a uitat sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand au ajuns pe tarm, batranul a plecat.

Iubirea si-a dat seama cat de mult ii datora si a intrebat Cunoasterea:

-Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?

-Era Timpul…

-Timpul? s-a intreba Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?

Cunoasterea, plina de intelepciune, i-a raspuns:

-Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Iubirea ..

Schimba lumea

rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.

– Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?

– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.

O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.

Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.

Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: „Schimba lumea”.

Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.

Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.

Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:

– Ce-ai invatat tu pe acest drum?

– Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

– Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.

Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: „Schimba-i pe ceilalti”.

Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.

El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpe defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa.

Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

– Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.

– Ai dreptate, spuse batranul.

Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria: „Schimba-te pe tine insuti”.

Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.

El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.

Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce ai invatat tu pe acest drum?

– Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

– Asa este, spuse batranul.

– Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotriva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

– Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: „Accepta-te pe tine insuti”.

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.

In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.

Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.

Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

– Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria: „Accepta-i pe ceilalti”.

Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.

Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:

– Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

– Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlalti si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: „Accepta lumea”.

Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa?

Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

Ce-ai invatat pe drumul acesta?

– Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.

– Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti.

Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!

Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

O FRUMOASĂ POVESTE de …

            DRAGOSTE!

O veche legendă spune despre indienii Sioux că, odată au venit la prăvălia bătrânului vrăjitor al tribului, ținându-se de mână, Toro Bravo, cel mai curajos și mai onorabil dintre tinerii războinici, și Nube Alta, fiica șefului și una dintre cele mai frumoase femei ale tribului.

„Ne iubim”, a început tânărul.

„Și ne căsătorim”, a spus ea.

– Și ne iubim atât de mult încât vrem o vrajă, un talisman. Ceva care garantează că vom fi mereu împreună, până în ziua morții.

– Te rog – repetau ei – putem face ceva?

Bătrânul s-a uitat la ei și a fost emoționat să-i vadă atât de tineri și îndrăgostiți.

„Este ceva…”, spuse bătrânul după o lungă pauză. Dar nu știu… este o sarcină foarte dificilă și sacrificată.

„Nu contează”, au spus amândoi. Oricare – a confirmat Toro Bravo.

— Bine, spuse bătrânul, vezi muntele la nord de satul nostru? Va trebui să-l urci singură și fără arme decât o plasă și mâinile goale și va trebui să vânezi cel mai frumos și mai viguros șoim din munte. Dacă îl prinzi, trebuie să îl aduci aici viu în a treia zi cu luna plină….

Tânăra dădu din cap în tăcere.

– Iar tu, Toro Bravo – a continuat vrăjitorul – trebuie să urci pe Muntele Tunetului; Când vei ajunge în vârf, vei găsi cel mai curajos dintre toți vulturii și, doar cu mâinile tale și cu o plasă, trebuie să-l prinzi fără al răni și să-l aduci în fața mea, viu…

Tinerii s-au privit cu tandrețe și după un zâmbet trecător au ieșit să îndeplinească misiunea încredințată, ea la nord, el la sud…

În ziua stabilită, în fața prăvăliei bătrânului, cei doi tineri așteptau cu saci de pânză în care se aflau păsările solicitate.

Bătrânul i-a rugat să le scoată cu grijă din saci.

Tinerii au scos și au expus păsările vânate la cererea bătrânului.

– Si acum? – a întrebat tânărul – îi vom ucide și vom bea sângelui lor?…

– Nu! spuse bătrânul.

– Le vom găti și le vom mânca – a propus tânăra.

– Nu! repetă bătrânul.  Faceți ceea ce spun eu:

Luați păsările și legați-le împreună de picioare cu aceste curele de piele…

Când le-ați înnodat, lasă-le să zbore…

Războinicul și tânăra au făcut ceea ce li s-a cerut.

Vulturul și șoimul au încercat să-și ia zborul, dar au reușit doar să se rostogolească pe pământ.

Câteva minute mai târziu, iritate de incapacitate de a zbura, păsările s-au ciugulit între ele până s-au rănit.

Bătrânul a spus: aceasta este vraja!

– Nu uita niciodată ce ai văzut!. Ești ca un vultur și un șoim; Dacă se leagă unul de celălalt, chiar dacă o fac din dragoste, nu numai că vor trăi târându-se, ci și, mai devreme sau mai târziu, vor începe să se rănească.

Daca vrei ca dragostea dintre voi sa dureze…

Zburați împreună, dar nu legați niciodată! 

POVESTEA SENTIMENTELOR 

Odată, cu mult timp în urmă, toate sentimentele şi calităţile umane, se aflau într-un loc secret pe pământ. 

Când Plictiseala a căscat a treia oară, Nebunia mereu nebună, a zis: 

– Hai să jucăm un joc!…de-a v-aţi ascunselea. Cine se ascunde mai bine, va fi câştigătorul sentimentelor. 

Intriga a ridicat din sprânceana dreaptă, dar Curiozitatea, care nu se putea abţine, a întrebat: 

– De-a v-aţi ascunselea? Ce joc mai este şi acesta? 

– Acesta este un joc (a început să explice Nebunia) în care eu o să-mi acopăr ochii şi o să număr până la un milion, până voi vă ascundeţi. Când am terminat de numărat, voi pleca în căutarea voastră şi pe cine nu găsesc, acela va fi Câştigătorul!

Entuziasmul a început să danseze de fericire, l-a urmat şi Încântarea. 

Norocul a sărit aşa de tare încât le-a convins şi pe Apatie şi Suspiciune să intre în joc, pe care nimic nu le interesa. Dar, totuşi, nu toţi erau de acord să intre în joc. 

Adevărul nu a vrut să se ascundă…şi de ce s-ar ascunde? Şi aşa, până la urmă, toţi îl vor găsi. Orgoliul a zis că este o idee stupidă (l-a măcinat gândul „de ce nu s-a gândit el primul la acest joc”). 

Atenţia nu vroia să rişte. 

– Unu, doi, trei…a început să numere Nebunia. Prima s-a ascuns Lenea care, evident, s-a aruncat după prima şi cea mai apropiată stâncă pe care a văzut-o. 

Credinţa a urcat în cer. 

Dependenţa s-a ascuns în umbra Succesului, care a reuşit să se ascundă chinuindu-se în vârful celui mai înalt copac. 

Dăruirea nu se putea decide unde se va ascunde, fiindcă fiecare loc i se părea perfect pentru unul din colegii ei.

Frumuseţea a sărit în lacul cristalin. 

Pe Ruşine o vedeam privind prin crăpătura unui copac. 

Carisma şi-a găsit locul în zborul unui fluture, iar Libertatea în duhul vântului. 

Egoismul şi-a găsit ascunzatoare, dar…doar pentru el. 

Minciuna s-a ascuns şi ea, pe fundul oceanului (minte, era la capătul curcubeului), iar Pasiunea s-a ascuns în craterul vulcanului. 

Uitarea a uitat să se ascundă, dar acest lucru nu e important. 

Când Nebunia a ajuns la 999.999, Iubirea, singura, nu şi-a găsit încă ascunzătoare, fiindcă totul era ocupat. Apoi, a privit şi a văzut o grădină plină de trandafiri unde s-a şi ascuns, acoperindu-se cu boboci de trandafiri. 

– Un milion! A strigat Nebunia şi a plecat în căutarea sentimentelor. 

Prima a fost găsită Lenea care, evident era ascunsă după prima stâncă. 

În scurt timp a auzit-o şi pe Credinţa care dezbătea subiecte de teologie cu Dumnezeu, iar Pasiunea a sărit din craterul vulcanului de frică. 

Întâmplător, s-au găsit acolo, Dependenţa, evident iar Succesul şi Egoismul nici nu trebuiau căutate, căci singure au ieşit din ascunzătoare lor, care s-a dovedit a fi un roi de albine. 

De aşa multă căutare, Nebuniei i s-a făcut sete şi aşa a găsit-o pe Frumuseţe ascunsă în lacul cristalin. 

Suspiciunea a fost mai uşor, fiindcă ea nu putea să se decidă unde să se ascundă, aşa că s-a proptit de o stâncă din apropiere. 

Astfel Nebunia, încetul cu încetul a găsit aproape toate sentimentele. 

Pe Talent l-a găsit ascuns în grâul auriu, iar Minciuna, la capătul curcubeului (minte, era pe fundul oceanului), iar Uitarea a uitat că s-a şi jucat ceva… 

Dar…pe Iubire nu putea s-o găsească. Nebunia căutase peste tot şi devenea deja nervoasă când…privi către grădina cu trandafiri. Intră în grădină şi de nervi şi neputinţă, începu să lovească trandafirii cu mâinile. Dar, dintr-o dată, se auzi un strigăt tare şi dureros. Spinii trandafirilor i-au zgâriat ochii Iubirii. Nebunia nu mai ştia ce să facă căci…găsise câştigătorul, adică, sentimentul cel mai puternic, Iubirea, care devenise oarbă. A plâns şi a rugat-o pe Iubire s-o ierte luând totodată decizia ca veşnic s-o însoţească şi să o ajute. 

Aşa că, de atunci, Iubirea a devenit câştigătoarea sentimentelor, rămânând totuşi…oarbă. Nebunia se ţinea de cuvânt, însoţind-o peste tot.

Intelepciune

Solomon, fiul regelui David, copil fiind se juca prin curtea palatului regal. În timp ce se juca a observat că din palat a ieșit bijutierul palatului, foarte trist și apăsat. Solomon a observat tristețea de pe chipul bijutierului și l-a întrebat:

– “De ce sunteți trist?”

– “Cum să nu fiu trist? M-a chemat regele David, tatăl dumitale, și mi-a spus să-i fac un inel din ce material vreau eu, dar acest inel să aibă două însușiri: când mă voi uita la el când sunt trist inelul acesta să mă bucure, și când mă voi uita la el fiind bucuros să mă întristeze.

Mi-a zis să fac un așa inel că mă plătește cât vreau eu, dar dacă nu reușesc să-l fac în 24 ore, unde-mi sunt picioarele, acolo-mi va fi capul.

Acuma cum poți să faci un așa inel, care sa-ți schimbe pe loc bucuria în tristețe și tristețea-n bucurie? Te uiți la el si gata, te-ai transformat – asta e imposibil, și înseamnă că mi-am pierdut viața.”

Solomon, care era ințelept încă din copilărie, i-a răspuns:

– “O, e așa de simplu. Faceți tatălui meu un inel pe care să scrieți 3 cuvinte:  ‘גםזהיעבור’ (gam zeh yaavori) care inseamna  « ȘI ASTA VA TRECE ». 

De câte ori se va uita tatăl meu când e trist va vedea scris pe inel că o să treacă, și când va fi tare vesel iar se va uita la inel și va ști că toate veseliile pământești sunt trecătoare. Când inelul va fi gata, veți fi plătit regește de tatăl meu, el va fi mulțumit și dumneavoastră veți rămâne în viață.“

MORALA: ȘI ASTA VA TRECE

Sursa tuturor povestilor: net